Gheorghe Avramescu, „Tătuca” Vânătorilor de Munte

3 Martie 1945: A decedat Generalul Gheorghe Avramescu, Comandantul Corpului Vânătorilor de Munte în al Doilea Război Mondial.

Generalul Gheorghe Avramescu (n. 26 ianuarie 1884, Botoșani – d. 3 martie 1945, Jászberény, Ungaria) a fost un general de armată român, care s-a distins în luptele celui de-al Doilea Război Mondial atât pe Frontul de Est, cât și pe Frontul de Vest. A comandat Armata a 4-a română (4 septembrie 1944 – 11 ianuarie 1945 și 19 februarie – 3 martie 1945), cu care a participat la campania antihitleristă.
Gheorghe Avramescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1884 în județul Botoșani, într-o familie modestă de țărani. A urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București, iar după absolvire a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat în Regimentul 16 Infanterie. În 1 octombrie 1911 a fost avansat la gradul de locotenent. S-a căsătorit în 1913 cu Adela Gologan. A participat la luptele din cel de-al Doilea Război Balcanic, după terminarea căruia a urmat cursurile Școlii Superioare de Război din București. A fost comandant de companie în regimentele 39 și 18 Infanterie în perioada octombrie 1913 – aprilie 1915, iar în 1 aprilie 1915 a fost avansat la gradul de căpitan și transferat în Regimentul 78 Infanterie.
La intrarea României în Primul Război Mondial căpitanul Gheorghe Avramescu se afla dislocat la comanda unei companii în Dobrogea. A luat parte la luptele din Dobrogea de la Parachioi – Calaici, Mulciova, Perveli și Muratan. S-a distins în luptele pentru apărarea Bucureștiului și, în timpul retragerii în Moldova, în luptele de la Urziceni, Glodeanu Sărat și Pogoanele.
Pentru faptele sale din această campanie a fot decorat în anul 1917 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară. A luat parte la Bătălia de la Mărășești în calitate de comandant de batalion. A obținut Ordinul Coroana României, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară, iar la 1 septembrie 1917 a fost avansat la gradul de maior.
În anul 1918 a fost numit în statul major al Diviziei 1 vânători de munte, deși nu terminase cursurile Școlii Superioare de Război. A fost trimis să-și desăvârșească studiile militare, dar decretarea mobilizării și reintrarea României în război l-au determinat să se reîntoarcă la Divizia 1 vânători de munte. După încheierea luptelor din Ungaria împotriva Republicii Sfaturilor, a absolvit Școala Superioară de Război, fiind al doilea din promoția sa. A îndeplinit până în 1932 diferite funcții de comandă în mai multe unități militare: Divizia 1 Vânători de munte, Divizia 10 Infanterie și Corpul 3 Armată, fiind avansat în această perioadă la gradele de locotenent-colonel (1923) și colonel (1929). În 1 octombrie 1932 a fost numit șef al Biroului 6 transport al Marelui Stat Major, apoi a lucrat în cadrul Inspectoratului general al infanteriei și a îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie. A fost avansat general de brigadă la 8 iunie 1935 și general de divizie la 8 iunie 1940. A îndeplinit apoi funcția de comandant al Corpului Vânătorilor de munte (3 iunie 1941 – 5 octombrie 1943).
Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat alături de trupele naziste la eliberarea Bucovinei. Pentru realizările sale din această perioadă a fost decorat cu ordinul german Crucea de Fier clasele a II-a și I și cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.
A susținut înaintarea Armatei a 11-a germană, asigurându-i securitatea flancului stâng, și a participat la luptele din Crimeea și la cele pentru cucerirea Sevastopolului. Corpul vânătorilor de munte a fost subordonat Armatei a 11-a germane și comandantului acesteia, feldmareșalul Erich von Manstein. Pe parcursul anului 1941 unitățile române de vânători de munte au fost subordonate nemijlocit diverselor corpuri germane. Generalul Avramescu a protestat în legătură cu această situație și, ca urmare, vânătorilor de munte din subordinea sa le-a fost distribuit propriul sector de luptă în momentul asaltului final asupra Sevastopolului. Pentru faptele de arme din timpul campaniei din Crimeea, generalul Avramescu a fost avansat în 18 iulie 1942 la gradul de general de corp de armată și a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a, Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofițer și Crucea Germană de Aur. În perioada următoare, generalul Avramescu nu a participat direct la lupte, rămânând încartiruit în Crimeea. În această perioadă a luat inițiativa organizării cantinei săracilor din Simferopol, unde erau hrăniți zilnic peste 2.000 de nevoiași.
La sfârșitul anului 1943 generalul Gheorghe Avramescu a fost transferat la comanda Corpului 3 Armată din Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din primăvara anului 1944. În 23 februarie 1944 a fost numit comandant al Corpului 6 Armată, participând la apărarea Moldovei de atacurile Armatei Sovietice în vara aceluiași an. La data de 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a, în lipsa comandantului titular, generalul Ioan Mihail Racoviță. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată Adjud – Focșani – Nămoloasa – Galați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului.
După arestarea lui Antonescu la 23 august 1944, generalul Avramescu s-a reîntors la comanda unui corp de armată, apoi a fost numit comandant al noii Armate a 4-a. Armata a 4-a, aflată sub comanda sa, a contracarat planurile Comandamentului German de a pune stăpânire pe vârfurile Carpaților Meridionali și a înaintat către Transilvania, executând ample operațiuni ofensive care au culminat cu eliberarea întregului teritoriu ocupat de Ungaria Horthystă prin Dictatul de la Viena din 1940. Pe 25 octombrie 1944 militarii români ai Armatei a 4-a au eliberat Careiul, ultima localitate românească aflată sub ocupație maghiară.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, generalul Avramescu a fost decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” cu spade, clasa III-a.
Trupele comandate de generalul Avramescu au continuat luptele cu inamicii germani și maghiari, ajungând pe 1 noiembrie 1944 la râul Tisa, traversând cursul de apă către nord-vest și învingând apoi rezistența inamicului de pe valea Hernádului și din masivul Hegyálja pentru a ajunge la 17 decembrie 1944 la granița dintre Ungaria și Cehoslovacia. Armata a 4-a a trecut pe teritoriul Cehoslovaciei, unde, la începutul anului 1945, pe o vreme geroasă, a purtat lupte grele pe un teren muntos.
În cadrul colaborării cu Armata Roșie, Armata Română a avut numeroase probleme. Generalul Avramescu a protestat de mai multe ori față de proasta aprovizionare a trupelor din subordinea sa și de încredințarea unor misiuni de luptă peste posibilitățile lor. În ceea ce privește aprovizionarea, mareșalul Rodion Malinovski i-a răspuns că proasta aprovizionare se datorează „sabotajului ofițerilor din vechiul regim”. De asemenea, generalul Avramescu s-a opus cu fermitate ordinelor comandamentului sovietic de a ataca în septembrie – octombrie 1944, la insistențele generalului Serghei Trofimenko, o puternică poziție germană pe pantele dealului Sângeorgiu; atacul frontal al diviziilor române s-a soldat cu mari pierderi omenești.
În această perioadă a apărut un raport cu privire la o pretinsă tentativă de dezertare a generalului Avramescu, poate pentru că ginerele său dezertase deja la germani. Conform memoriilor lui Gheorghe Mihail, generalul Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat Major, l-a chemat pe Avramescu pentru a-i arăta un denunț prin care se afirma că generalul Avramescu ar fi luat legătura cu trupele germane din fața sa. Dat fiind faptul că generalul Avramescu mai avea doar o lună până la atingerea vârstei de pensionare și urma să fie trecut din oficiu în rezervă pentru limită de vârstă, generalul Sănătescu i-a acordat un concediu de 25 de zile. Gheorghe Avramescu a fost înaintat la gradul de general de armată în rezervă pe 9 februarie 1945.
Comandantul Frontului 2 Ucrainean, mareșalul Malinovski, a cerut însă reîntoarcerea generalului Avramescu la comanda trupelor române, pretextând că Armata a 4-a a pierdut 50% din capacitatea operativă după plecarea comandantului ei, lucru discutabil dată fiind competența noului comandant, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu. Astfel, generalul Avramescu a fost rechemat în activitate începând cu data de 9 februarie 1945 până la demobilizarea armatei. Revenit la comandă la 19 februarie 1945, generalul Avramescu a condus cu succes luptele din prima fază a Operațiunii Zvolen – Banská Bystrica din Slovacia.
Pe 2 martie 1945, la ora 13.00, generalul Avramescu a fost convocat de urgență la comandamentul Armatei a 40-a sovietice pentru a prezenta un raport generalului Filip Jmacenko. Cei doi ofițeri care-l însoțeau și garda sa personală comandată de locotenentul Alexandru Doroftei au rămas în anticameră. După prezentarea raportului, generalului Avramescu i s-a comunicat că este chemat de urgență la București pentru a primi o altă responsabilitate. Având în vedere propunerile din presă și înțelegerea sa cu Regele Mihai, Avramescu nu a considerat această chemare ca fiind neobișnuită. Mai mult, la îndemnul ofițerului sovietic, a scris un bilet soției, spunându-i să plece a doua zi la București, cu familia, ca să asiste la ceremonie.
Fără să bănuiască nimic, generalul român a urcat într-o mașină sovietică cu care urma să meargă la București, fără să mai ia contact cu garda personală. În mașină a fost flancat de doi ofițeri NKVD, iar în față, alături de șofer, se afla un general NKVD. Își predase pistolul de serviciu în anticamera comandamentului sovietic, dar avea ascuns un mic revolver Browning. Dându-și seama de intențiile sovieticilor, Avramescu a profitat de confuzia creată prin atacul unui avion german și a ieșit din mașină și a schimbat câteva focuri cu agenții NKVD-ului, fiind împușcat. Incidentul a fost mușamalizat de generalul NKVD care se temea că va fi tras la răspundere pentru că a scăpat de sub control un prizonier important. Ofițerii din delegația română au fost informați după o oră că generalii Avramescu și Jmacenko au plecat la punctul de comandă al Frontului al 2-lea Ucrainean, fiind chemați de mareșalul Rodion Malinovski. Noul comandant al Armatei a 4-a române, generalul Nicolae Dăscălescu, a făcut mai multe intervenții pe lângă sovietici pentru a afla ce s-a întâmplat cu generalul Avramescu, dar generalul sovietic Jmacenko l-a sfătuit să ceară lămuriri Ministerului Apărării sau Statul Major Român.
Pe 3 martie 1945 soția generalului, Adela, și fiica lui, Felicia, au fost arestate. Fiica lui, Felicia Sturza, care avea un fiu în vârstă de 11 luni, s-a sinucis imediat în momentul arestării. Adela Avramescu a fost deportată în Siberia, de unde s-a întors grav bolnavă în 1956.
Autoritățile sovietice au comunicat că generalul Avramescu ar fi fost ucis pe 3 martie 1945, în aceeași zi cu arestarea soției și fiicei sale, într-un atac aerian asupra mașinii cu care era transportat, iar trupul neînsuflețit a fost înmormântat în cimitirul Soshalom din Budapesta. Există posibilitatea ca Avramescu să fi fost executat de NKVD, deoarece, în mod straniu, mașina în care era transportat a fost lovită de un singur glonț, care s-a întâmplat să-l ucidă pe general.
Cauzele morții generalului Avramescu au fost ținute secrete pentru o lungă perioadă.
Pe 23 octombrie 2000 rămășițele pământești ale generalului Gheorghe Avramescu au fost readuse în România și au fost înmormântate cu onoruri militare în Cimitirul Militar din Cluj.