Istorie vie la Castelul Peleș din Sinaia

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” vă invită duminică, 7 Mai 2023, începând cu ora 11⁰⁰, la Castelul Peleș din Sinaia, acolo unde vă veți putea întâlni cu regii și reginele României.

Proiectul de istorie vie al Asociației „Ferdinand I” readuce la viață ținutele militare purtate de Carol I, Ferdinand I și Regina Maria, Carol al II-lea, Regina-Mamă Elena sau Mihai I, accesorii, dar și evocări ale unor momente importante din timpul regalității românești.

Va fi istorie vie, rememorând însemnătatea zilei de 10 mai, Ziua Independenței și ziua Regalității. Veți putea admira uniformele Regilor și Reginelor României, precum și ale ostașilor războaielor purtate de aceștia pentru independența, suveranitate, Marea Unire și supraviețuirea statului român”, declară Liviu Burcea, președintele AriF.

Castelul Peleș din Sinaia este cu siguranță acel loc din România în care istoria trăiește și se simte în fiecare obiect pe care îl privești sau îl poți atinge, fiecare cu povestea sa. Și unde s-ar putea spune cea mai frumoasă poveste despre regii și reginele României, dacă nu în locul în care au trăit, cu bucuriile și suferințele lor?

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, purtătoare a numelui Regelui Marii Uniri și a tradiţiilor istorice ale armatei române, reunește reconstituitori cu experiență, deținători de arme de colecție și pasionați de reconstituire istorică și istorie vie din țară, sub deviza „Semper Fidelis Patriae”.

Despre Proiectul „Uniforma militară, simbol al regalității românești”, aflăm amănunte de la profesorul Andrei Popete Pătrașcu, vicepreședinte AriF: „Din 2021, asociația a desfășurat mai multe proiecte educaționale, unul dintre acestea fiind „Uniforma militară, simbol al regalității românești”. În întâlniri directe cu elevii, sau online, Asociația „Ferdinand I” a prezentat uniforme și accesorii specifice regalității românești, din perioada 1866-1947. Proiectul a adus în fața elevilor din peste 20 de școli gimnaziale și licee, reproduceri istorice ale ținutelor militare purtate de regii României.

Înființată în anul 2020, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” este o organizație al cărui scop principal îl constituie promovarea tradiţiilor istorice și militare românești, cultivarea respectului faţă de ostaşii armatei române și armatelor străine, care, cu cinste, curaj şi sacrificiu, şi-au făcut datoria faţă de patria lor, promovarea valorilor naționale, cunoașterii istoriei și păstrarea în memoria posterității a personalității Regelui Ferdinand I.

Parteneri media: TVR, Presa Liberă Online și Group Media Press.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s