AriF. | 103 ani de la nașterea legendarului pilot de vânătoare Ion Dobran

În urmă cu 103 ani se năștea Generalul-locotenent Ion Dobran, unul dintre piloții de vânătoare ai Armatei Române din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Veteran aviator și erou al celui de-al Doilea Război Mondial, generalul-locotenent Ion DOBRAN a făcut parte din Grupul 9 Vânătoare ai cărui piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare. Veteran aviator, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, general-locotenent Ion Dobran a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii

S-a născut pe data de 05 februarie 1919, la Văleni Podgoria, jud. Argeș. A urmat școala primară la București, liceul militar la Târgu Mureș, Școala Militară de Ofițeri de Aviație Cotroceni-București, pe care a absolvit-o în anul 1941. A fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare ca pilot de vânătoare. A pilotat pe avionul IAR 80 și a fost încadrat ca pilot în Grupul 9 Vânătoare, Escadrila 48.

Tatăl său, plt.maj. Constantin Dobran a participat pe front în Primul Război Mondial, 1916-1918, în zona Moldovei-Mărășești, Mărășești, Oituz. La 42 de ani s-a pensionat din Jandarmerie. Mama a lucrat ca administrator la o maternitate din București. Unchiul său, lt.col. Ion Dobran, a fost pe front în Primul Război Mondial, având funcția de Comandant al Arsenalului Armatei.
Încă din copilărie a fost pasionat de aviație. Părinții îi cumpărau revista “Cerul meu”. Era singura revistă de aviație. Mai târziu această pasiune s-a materializat ajungând să piloteze “păsări de oțel”.

Pe front a participat în perioadele aprilie 1942 – august 1943 și octombrie 1943 – mai 1945 în Mariupol, luptând împotriva aviației rusești, pe teritoriul național în Ploiești, luptând împotriva aviației de bombardament americane și în Cehoslovacia, luptând împotriva Germaniei.

Ion Dobran alături de camarazii să: Alexandru Șerbănescu, Ion Milu, Dan Scurtu ș.a.

A fost comandantul Escadrilei 48 Vânătoare (albastră) din Grupul 9 Vânătoare. A participat la 340 de misiuni, 74 lupte aeriene și a avut 8 victorii aeriene confirmate, 2 probabile și un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.

S-a stins din viață anul trecut, pe 24 septembrie 2021, fiind ultimul pilot militar din cel De-Al Doilea Război Mondial din lume, rămas în viață până la acea dată.
GLORIE ETERNĂ Asului aviației regale de vânătoare!

Dacă nu ar fi rândurile acestea, pe care mă încăpățânez să le scriu seară de seară, la lumina lumânării de campanie, înaltă și lată ca o cutie de cremă de ghete, nici data n-aș ști-o. Parcă aici noțiunea timpului dispare. Rămâne un scurt, foarte scurt prezent în care trăim o senzație cu totul particulară, în care, într-adevăr, timpul nu mai are nici conținut și nici preț, nu are margini, și alunecă din nimic spre nimic.” (27 august 1943, Kramatorskaia, Ucraina) – General-maior (ret.) Ion Dobran.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s