Apel IN MEMORIAM, Ferdinand I al României

București, 20 iulie 2021.
Se implinesc astăzi, 94 de ani de la trecerea în rândul celor drepți a marelui Rege Ferdinand I, făuritorul României Mari.

Gândurile noastre se îndreaptă cu adâncă reculegere spre cel căruia nici în acest an, în capitala României, nu-i putem închina o jerbă de flori, nu-i putem cinsti memoria și aduce un pios omagiu. Niciun bust, nicio operă comemorativă de for public dedicată Regelui României Mari NU EXISTĂ astăzi în București!

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” atrage atenția autorităților publice și tuturor celor care nu vor să priceapă că memoria Regelui Ferdinand I nu poate fi negociată cu istoria scrisă astăzi nedrept împotriva propriului popor și a eroilor care au crezut, în numele patriei și a regelui lor, într-o Românie capabilă să le cinstească buna credință și jertfa!

Redați demnitatea capitalei unei țări care în anul 1918, sub sceptrul lui Ferdinand I, acest rege loial românilor, a scris cea mai însemnată pagină din istoria sa!

Solicităm public susținerea demersului nostru de către toți cei care înțeleg că proiectul unui monument închinat memoriei Regelui și Reginei României Mari, în București, este o prioritate necesară! Memoria acestora să fie prezent și viitor!

Conducerea Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s