77 de ani de la lupta aeriană dintre Lt. ION DOBRAN și 2nd Lt. BARRIE DAVIS

,,06.06.1944
Zi memorabilă. Încep să cred că mă nasc în fiecare zi. Aşa se petrec lucrurile de la un timp încoace… Cu Mucenica, Şenchea şi Simionescu, jucăm un Bridge, în Hruba lui Ataki, aşa cum era botezat un bordei cam de cinci pe cinci metri, săpat în pământ de Ţurcanu, prin grija lui Şenchea, şi în care el făcuse un fel de bar. Numai acoperişul ieşea afară deasupra pământului, acoperiş camuflat cu o foaie de cort. Ne deranjează dl. cpt. Şerbănescu, chemând toţi comandanţii de escadrile la dânsul. E vorba de vizita Mareşalului Antonescu la Tecuci şi de aici pe front. În timp ce primeam directive, intră în sală lt. Dinu Pistol, foarte agitat, el care e atât de calm de te scoate din sărite. Formaţie de avioane americane la 100 km de Prut cu direcţia Tecuci. Pentru noi sunt dincoace de linia de interdicţie pe care ne-a impus-o flota, aşa că…bucuroşi. Decolăm în prima alarmă la americani. Fac semn, la întâmplare, ca [fiind] cel mai apropiat în acel moment, lui Panait, să-mi fie coechipier. Până la T-eu şi o bucată de timp în aer se ţine de mine, apoi, cum am plecat de-a valma, neorganizaţi, dispare lipindu-se de altă patrulă. Luăm înălţime deasupra aerodromului. Staţia noastră de radio ,,Albatros’’ comunică: avioane inamice se îndreaptă spre Independenţa. Ştiu vag că aceasta e o staţie de C.F.R., pe Siret, spre Galaţi, deci într-acolo pornesc. Merg paralel cu Siretul, căutând să mă apropii de celula lui Bâzu [* – Cpt. av. Constantin Cantacuzino, pilotul de vânătoare cu cele mai multe victorii aeriene dintre români], crezând că Panait e în spate. Rămân, totuşi, mult în urmă şi, la un moment dat, văd de departe formaţiile americane, vag, ca nişte sclipiri. Pus pe direcţie, dau pe radio pentru toţi, capul compas, apoi, încet-încet, mă apropii, luând înălţime. La Galaţi ajung prea târziu, se vede, judecând după efectul bombardamentului, că au fost serios atinse, în special zona aerodromului şi intrarea în tunelul căii ferate. Aici, la Galaţi, e Flotila 3 a lui Make Mărăşescu. La un moment dat, văd în stânga mea şi puţin puţin mai jos două avioane cu bot roşu. Să fie G-uri [* – avioane Messerschmitt-109G] de la Esc. 56? Pun motorul în plin şi merg paralel cu ele. Între timp, le recunosc după siluetă. Sunt Mustang-uri americane. În sfârşit, de când doream şi clipa asta! Mă uit precaut în urmă. Sunt singur. Nici un Messerschmitt nu e pe aproape; puţin mai jos, tot în stânga, alte siluete, asemănătoare primelor. Caut să iau înălţime mai mare. Îi las să-mi treacă în faţă, urc peste ei câteva bune sute de metri, apoi pic uşor câştigând viteză. Acum am în faţă o patrulă strânsă de Mustang-uri. Ariergarda unei formaţii de bombardiere. Altimetru 6500 m, vitezometru, viteza indicată 440 km/oră, viteza reală către 600, poziţie, imediat est de Bolgrad. Fără să mă mai gândesc la urmări, mă angajez în luptă. Ştiam că unul la 4 cu Mustang-urile înseamnă aproape sinucidere… Totuşi atac! Nu fără să-mi treacă prin minte povestea G-ului german care într-o poziţie similară a atacat dar nu a mai putut scăpa, a fost doborât, dar nimic în lume nu mă poate face să dau înapoi. Mă apropii uşor, intru în remuurile celui din dreapta, mergeau fără grijă, în patrulă perfectă, ca la paradă. Pic sub ei. Mă axez exact în spate, încă puţin! Încă! Îl văd crescând în vizor. Acum! Apăs pe trăgaciul (buton) tunului cu degetul mare de la mână dreaptă [şi], simultan, cu arătătorul pe trăgaciul celor două mitraliere cu percutor electric. Rafale succesive ţâşnesc, pe care le corectez uşor după trasoare. Un moment, americanul parcă nu simte nimic, apoi, atins, degajează spre stânga jos pe sub celelalte trei avioane, care, şi ele, alertate, trag dreapta sus într-un evantai protector care vrea să-l acopere. Virez şi eu scurt urmărindu-l puţin, apoi degajez spre înainte către bombardierele care se apropiaseră în vizor. Înainte însă de a degaja, văd că Mustang-ul din faţă începe să scoată fum…’’.

(Fragment din cartea „Doi ani de foc pe Messerschmitt. Jurnal de front”, de Ion Dobran, general-maior în retragere, As al aviației de vânătoare românești, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)


Note istorice:

În dimineaţa zilei de 6 iunie 1944, puternice formaţii de bombardament din componenţa Forţei a XV-a au decolat din Italia şi, însoţite de vânătoare, s-au îndreptat spre România. Obiectivele acestora erau oraşele Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Craiova, Piteşti şi Rm. Vâlcea. Au decolat la alarmă aproximativ 50 de avioane româneşti (din Grupurile 1, 6 şi 7) şi alte 60 aparţinând vânătorilor germani. Au avut loc lupte aeriene, americanii pierzând cel puţin patru sau cinci bombardiere (datele din documente nu sunt suficient de clare).

În paralel cu acest atac, din Ucraina au decolat 104 avioane de bombardament B-17 şi 42 avioane de vânătoare P-51. Bombardierele aveau misiunea de a lovi oraşul Galaţi (era vizat aerodromul Flotilei 3 Vânătoare). Surpriza a fost atât de mare, încât populaţia civilă a fost alarmată doar cu câteva minute înainte de explozia bombelor. Alarmarea Grupului 9 Vânătoare (una dintre subunităţile acestuia, Escadrila 48, era condusă de către lt. Ion Dobran) s-a făcut, de asemenea târziu. Decolând de pe terenul de la Tecuci, Messerschmitt-urile Grupului 9 se îndreaptă spre Galaţi, pe care îl găsesc deja bombardat. Este angajat inamicul şi, în acest moment, are loc lupta dintre Ion Dobran şi celula formată din aviatorii americani Wayne Lowry şi Barrie Davis, undeva în sudul Basarabiei, probabil deasupra Bolgradului. Aici apare singura controversă din acest episod: Dobran susţine că a văzut o patrulă formată din patru P-51, în vreme ce Davis povesteşte că erau doar două avioane, şi îl aşteptau pe un al treilea să li se alăture. În realitate, este posibil ca Dobran să fi văzut, în afară de cele două P-51, alţi doi sau trei vânători americani, nu foarte departe, aşa cum este de aşteptat în asemenea momente, şi să-i fi considerat ca făcând parte din aceeaşi patrulă.

În orice caz, Lowry a observat avionul lui Dobran, dar nu a reacţionat, crezând că Messerschmitt-ul 109 G din spatele lor era P-ul 51 pe care îl aşteptau. Au mai avut loc asemenea confuzii. Pe 21 aprilie 1944, când americanii au venit prima dată pe cerul României cu avioanele ,,Mustang’’ (cele trei escadrile ale Grupul 31), vânătorii români de pe I.A.R.-80/81 le-au considerat ca fiind Messerschmitt-uri 109 ale unor formaţii germane. Doisprezece piloţi români au plătit cu viaţa această greşeală, alţii au fost răniţi, ziua de 21 aprilie 1944 devenind ,,Vinerea neagră a I.A.R.-ului 80’’ şi ziua cu cele mai multe pierderi din istoria aviaţiei române de vânătoare.

(Sorin Turturică, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s