Sâmbătă, 22 august, se împlinesc 103 de ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu, cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, unde s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
Povestea de viaţă a eroinei noastre este absolut reamarcbilă, deşi mai multe momente ale existenţei ei rămân încă neelucidate pe deplin.
Departamentul de Reconstituiri Istorice al Asociației Pleniceanu, alături de Asociația de Reconstituiri Istorice Ferdinand I, au realizat un pictorial dedicat celei care „și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917.
